Articol apărut în ediția tipărita FM Magazin Noiembrie 2018, versiunea digitală aici:

Facility Focus: Client perspective

Faceți cunoștință cu Daniela Voicu, Director Facility Management, împărtășind din experiențele profesionale, pasiuni și sfaturi pentru tinerii din această industrie.

Care a fost primul dvs loc de muncă?

Primul meu loc de muncă a fost în departamentul de marketing, pentru o companie de design interior care mi-a dat o perspectivă asupra percepției oamenilor cu privire la serviciile așteptate raportat la pachetul oferit de companie. Discrepanța a fost atât o revelație pentru mine, cât și prima expunere la realitatea practică de ofertare, totodată am realizat cât de ușor este să satisfaci clientul dacă serviciul este precis, la timp și de bună calitate, prin urmare, totul se rezumă la valoare versus preț.

Cine a fost mentorul dvs în adolescență?

Părinții mei au fost cea mai bună influență pe parcursul adolescenței mele. Mi-au oferit libertatea de a alege orice cale și, de asemenea, oportunități de explorare a posibilităților, atâta timp cât au fost semnificative și au avut un rezultat pozitiv. Ca o figură publică, Margret Teacher a fost idolul meu, iar în calitate de „Iron Lady”, nu s-a temut să schimbe actualul „status quo”. Am avut privilegiul de a întâlni oameni extraordinari de-a lungul carierei mele, pe care îi admir și care în cele din urmă m-au influențat de-a lungul timpului. Lucrând ca Director de la o vârstă fragedă, am avut câteva drumuri încrucișate în activitatea mea, unde am întâlnit personalități puternice care m-au ajutat să mă definesc profesional, cum ar fi Anton Najjar, care m-a învățat să apreciez valoarea angajaților și să nu compromit calitatea serviciilor, doar pentru a păstra relația cu un client existent. Joe Batshon, care a fost un model de urmat pentru mine în definirea standardelor de calitate, sau Sethu Menon, care m-a învățat că există diferite moduri de a atinge același scop. Cu toate acestea, mulți dintre colegii mei mi-au îmbogățit viața profesională, asimilând abilități de predare, beneficiând din experiența lor și din diversele culturi, pe care le-am aplicat la locul de muncă.

Ce a declanșat interesul dvs pentru industria de Facility Management?

Faptul că există mult mai multe lucruri de realizat, a declanșat interesul meu pentru această industrie. Operațiunile din Hospitality și Facility Management sunt ca o carte deschisă și conțin o multitudine de procese care pot fi simplificate și o mulțime de sinergii care pot fi realizate, prin oameni și tehnologie. Prin natura mea sunt o fire curioasă, prin urmare explorând aceste domenii, am descoperit tot felul de căi și posibilități de perfecționare pe care am reușit să le obțin din diversele mele roluri. De asemenea sunt o fire energică, care s-a transpus în viața mea profesională, ca parte a operațiunilor într-un mediu plin de energie, provocări constante și competitivitate.

Care a fost punctul culminant al carierei dvs de până acum?

Deschiderea WTO din Qatar a reprezentat o provocare majoră în 2001 și, în cele din urmă, o experiență plină de satisfacții. Am fost responsabilă de trei site-uri care au fost deschise în ultimul minut, unde a trebuit să lucrăm zile și nopți, pentru a face acest eveniment unul de succes, conducând în final, la obținerea titlului de „Iron Lady” pentru eforturile depuse. Operarea și îmbunătățirea serviciilor din DWTC (Dubai World Trade Center) au reprezentat un alt proiect iconic din viața mea, ajungând la standarde internaționale. Piatra de temelie a fost, însă, deschiderea și configurarea serviciilor Burj Khalifa, obținând în același timp clasificarea „World Class” oferită de Jones Lang LaSalle (JLL), care a marcat recunoașterea eforturilor și realizărilor în acest rol.

Un alt punct culminant al carierei mele îl reprezintă Dubai Parks & Resorts, actuala responsabilitate pe care o am în calitate de Director Facility Management, în cadrul celui mai mare parc de distracții și agrement din Emiratele Arabe Unite, aflat sub operarea DXB Entertainments.

Care sunt provocările legate de operarea serviciilor FM pentru Burj Khalifa?

În 2009, am părăsit industria de evenimente din DWTC și am început un nou rol în calitate de Director Facility Management, în cadrul echipei Emaar Burj Khalifa. Principala mea sarcină a fost dezvoltarea acestei clădiri iconice și livrarea unui segment de servicii de cinci stele, atât pentru vizitatori, cât și pentru rezidenți. În acest scop, s-a încorporat un catalog de servicii și produse cu tendințe High-End, disponibile tuturor ocupanților și vizitatorilor Burj Khalifa. Acest segment de servicii a fost dezvoltat și implementat de la zero, prin asumarea acordurilor contractuale, instruirea personalului și instalarea unui sistem modern de management și gestionare a comenzilor de serviciu pentru confortul ocupanților.

În ceea ce privește Managementul Facilităților, echipa a implementat o strategie inovatoare și avansată tehnologic de operare și întreținere a turnului, inclusiv tehnologii inteligente precum IoT, RCM, ECM, CMMS și contorizare inteligentă, capabile să monitorizeze, să măsoare și să gestioneze sustenabil serviciile de mentenanță și energie.

Perioada de tranziție de la faza de construcție la cea de predarea către operator, este întotdeauna una dificilă, intercalată cu supravegherea și coordonarea mai multor echipe și subcontractori de a lucra în același timp, pentru dezvoltarea segmentului de start-up și de a asigura un serviciu functional, pentru vizitatori și rezidenți. În primele trei luni de funcționare, am avut zilnic peste 1.500 de muncitori care au folosit ascensoarele de serviciu pentru a finaliza lucrările.

Revizuirea elementelor de calitate și predarea lucrării, inclusiv supravegherea instalării unui serviciu de cinci stele, este un proces obositor care necesită implicarea și monitorizarea strictă a fiecărui pas, pentru a asigura coerența și alinierea tuturor serviciilor la un singur model de livrare. Adăugând la aceste provocări, toate sarcinile au fost finalizate în condiții de monitorizare și auditare strictă, desfășurate de cele mai bune companii din lume, cum ar fi JLL, în implementarea standardelor internaționale, care au culminat cu obținerea celui mai înalt nivel de acreditare, pentru serviciile de administrare a bunurilor.

Prioritatea noastră a fost să ne asigurăm că echipa a facilitat abordarea integrată a automatizării celei mai înalte clădiri din lume, prin implementarea sistemului CAFM pentru măsurarea și monitorizarea fiecărui serviciu și performanța activelor din clădire. Acest sistem acoperă monitorizarea productivității personalului și măsurarea fiabilității echipamentelor și detaliază modul în care acesta are un impact direct asupra costurilor de întreținere și mentenanță a unui imobil de clasă mondială.

În toată această perioadă am avut ocazia să lucrez sub îndrumarea directă a lui Ali AlSuwaidi care a supravegheat întregul proces de implementare și punere în funcțiune a sistemelor existente din Burj Khalifa.

Aveți destul timp pentru dvs?

Timpul meu nu este în lista mea de priorități, deoarece jonglez între viața profesională și cei doi copii, care reprezintă un factor de „surpriză” zi de zi, dar totuși plăcut în același timp.

Care este sfatul dvs pentru tinerii din acest domeniu?

“Fii pasionat și exprimă-ți o părere despre ceea ce poate fi îmbunătățit, uneori o mică schimbare poate face diferența. Întotdeauna să știi unde vrei să ajungi și să ai o strategie legată de ceea ce vrei să realizezi. Dar nu neapărat singur. Implică-ți angajații în procesul de luare a deciziilor. Pe parcursul carierei mi-am dat seama că o mulțime de oameni se tem să ia o decizie, ceea ce le ușurează evitarea responsabilităților, totuși dacă împuternicim toți angajații să-și atingă cele mai bune rezultate în limitele domeniului lor de aplicare și să aibă o voce în procesul de îmbunătățire, atunci puterea este schimbată și are o singură direcție: UP. Mai multe minți, mai multe idei, un țel realizat cu sinergia întregii echipe. Nu renunța, indiferent cât de multe obstacole se ivesc în calea ta, doar restartează și revizuiește unghiul de abordare”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here