Sursă foto: Vox

Tuburile pneumatice, acele amintirii ciudate ale unei ere demult apuse, se pare că își au originea în eforturile inventatorilor de a transporta oamenii cat mai ușor.

La începutul anilor 1800, pe măsură ce liderii industriei au început să dezvolte noi metode de locomoție, nu este surprinzător faptul că tehnologia pneumatică a fost testată în acest scop. Pionierul conceptului de tub pneumatic în sine a fost inventatorul scoțian William Murdoch, la începutul anilor 1800, care mai târziu va avea să dezvolte sisteme pentru London Pneumatic Dispatch.

În 1812, un anume G. Medhurst din Soho, Londra, și-a publicat propriile idei privind această tehnologie în lucrarea descriptivă „Calcule și observații, încercarea de a dovedi practicabilitatea, efectele și avantajele unui plan de transport rapid de mărfuri și pasageri pe un drum de fier printr-un tub cu arie de 9 metri folosind puterea și viteza aerului”. În document, el a evidențiat „puterea aerului în forțarea corpurilor grele printr-un tub” și modul în care este exemplificat acest concept în pistoalele cu aer sau în artilerie, „unde bilele cu o greutate imensă sunt forțate instantaneu într-o mișcare atât de rapidă, doar prin puterea aerului”, înainte de a sublinia modul în care același concept ar putea fi aplicat unei căruțe într-un tub creat de om.

Aceste concepte timpurii au fost cele care au dat viață utilizărilor practice – cea mai notabilă dintre acestea fiind sistemul de Tranzit Pneumatic Beach din 1870. Proiectul a fost creat de inventatorul și editorul științific american Alfred Ely Beach, care a făcut o demonstrație practică a sistemului în cadrul Târgul Institutului American din 1867 și pe care l-a pus apoi în funcțiune sub străzile New York-ului până în 1870. Fiind format dintr-o singură stație și aproximativ 90 de metri de cale ferată subterană, sistemul de tranzit a funcționat timp de aproximativ 3 ani, conform documentelor istorice al NYC Subway, perioadă în care a deservit peste 170.000 de pasageri. Deplasarea oamenilor pe distanțe lungi folosind puterea aerului s-a dovedit, însă, impracticabilă și a fost surclasată rapid de căile ferate supraterane și trenurile cu aburi, care deveneau tot mai populare în întreaga lume.

Totuși, când vine vorba despre coletele de dimensiuni mici lucrurile stau puțin mai diferit.

Până la începutul secolului al XX-lea, marile orașe din America de Nord și Europa implementaseră deja sisteme de tuburi pneumatice pentru a distribui corespondența de-a lungul unor rute finite de conducte. Sistemul poștal pneumatic din Berlin se întindea pe o distanță impresionantă de 400 de kilometri, utilizatorii din Italia erau nevoiți să achiziționeze timbre speciale pentru Posta Pneumatica, iar sistemul subteran din Praga a funcționat până în anul 2002, când a fost scos din uz din cauza unei inundații majore. Dar, la fel ca și în cazul transportului de persoane, tehnologii concurente – de data aceasta livrarea corespondenței folosind camioanele – au dus la scăderea popularității tuburilor pneumatice.

Zgârie-norii au început să pătrundă văzduhul marilor orașe în secolul al XX-lea, iar abia în această nouă eră de dezvoltare verticală a clădirilor tuburile pneumatice au început să își arate adevărata valoare. Cu multă vreme înainte de apariția e-mailului sau chiar a faxului, tuburile pneumatice erau folosite de către angajații de birou pentru a putea trimite și primi documente și atașamente în doar câteva secunde. Tuburile au fost eficiente și economiseau mult timp, însă exista mereu riscul ca acestea să fie inundate sau să se blocheze atunci când erau suprautilizate.

Tuburile Lamson, așa cum au devenit cunoscute în timp, poartă numele lui William Stickney Lamson (care a inventat și transportatorul de numerar Lamson în anul 1879), au devenit o parte esențială a clădirilor de birouri, din magazinele de retail și din departamentele guvernamentale.
Acestea au fost folosite chiar și sediul de comandă al NASA în timpul misiunilor Apollo. Tuburile s-au bucurat de o popularitate sporită pentru o perioadă destul de lungă, ele fiind înlocuite doar din cauza progreselor accelerate ale tehnologiilor de comunicații din cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

În ciuda declinului lor considerabil, tuburile pneumatice nu au dispărut nici pe departe din uzul comercial. Acestea încă sunt utilizate în continuare la scară largă pentru a distribui numerar, cum este cazul băncilor drive through din SUA, sau pentru a distribui medicamente și probe în spitale și facilități de cercetare din întreaga lume.

În cele din urmă, ar fi aproape imposibil de vorbit despre prezentul (și posibil viitorul) tehnologiei tuburilor pneumatice fără să menționăm proiectul Hyperloop Alpha dezvoltat de către Elon Musk. Împrumutând elementele de bază ale primelor concepte de transport pneumatic (tub, capsulă, aer) și adăugând câteva îmbunătățiri moderne (înlocuirea roților și a șinei de cale ferată cu rulmenți aerodinamici, alterarea presiunii aerului și implementarea unui compresor electric), Musk a conceput în 2013 un proiect revoluționar de transport, care, susținea el, ar funcționa la o viteză optimă era de aproximativ 1126 de kilometri pe oră.

În ianuarie 2017, august 2017 și iulie 2018, corporația lui Elon Musk, SpaceX, a găzduit primele trei competiții SpaceX Hyperloop Pod, în care echipe din întreaga lume încercau să stabilească noi recorduri de viteză a capsulelor Hyperloop. În cea de-a patra ediție a competiției, care a avut loc în iulie 2019, Universitatea Tehnică din München a stabilit recordul de viteză de 463,5 kilometri pe oră în sistemul SpaceX Hyperloop, ce are o lungime de 1,6 kilometri.

Cu toate că, momentan, nu există niciun sistem hyperloop în uz public, mari investitori precum Virgin și SpaceX continuă să dezvolte această tehnologie. Cine poate spune cu siguranță că zilele de glorie ale tuburilor pneumatice au apus?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here