Rețeaua de tehnologii și concepte de oraș inteligent deja a ajuns să fie bine stabilită în prezent în Orientul Mijlociu, iar Dubai-ul conduce tranziția spre interconectivitate, mobilitate și digitalizare, însă nu putem să nu ne întrebăm care va fi impactul orașelor inteligente asupra locuitorilor din lumea reală în următorii 10 ani?

Richard Sear, partener și vicepreședinte senior în cadrul companiei consultanța de piață Frost & Sullivan, răspunde la această întrebare, prezentând un scenariu ipotetic privind cum ar putea arăta o zi de lucru obișnuită în viața noastră până în 2030. Purtând titlul ”A Day in the Sentient World of 2030”, raportul ficțional al lui Frost & Sullivan descrie cum ar arăta calendarul activităților zilnice al unui lucrător tipic care, până în 2030, va fi probabil rezident al unui oraș inteligent.

Bineînțeles, în timp ce acest raport este o așteptare fictivă și ipotetică a viitorului, unele dintre scenariile sale sunt deja prezente în lumea reală într-o formă sau alta.

Iată câteva dintre diferențele care ar putea fi prezente în viața unui viitor locuitor al unui oraș inteligent – și cum poate un astfel de stil de viață să influențeze proprietarii imobiliari și constructorii?

Vă veți trezi la timp

Dimineața ar putea începe cu un ceas cu alarmă aflat chiar în mintea ta. ”Sistemele de viață”, cum ar fi PC 2030 ficționalizate în raportul lui Frost & Sullivan, vor veni dotate cu asistenți robotici de casă care pot ”naviga peste orice obstacol le este pus în cale”. Dacă trezitul la timp este o luptă zilnică pentru dumneavoastră, atunci controlul vocal încorporat care însoțește robotul PC 2030 va fi ceasul deșteptător – deși nu sub forma de ”zgomote externe” pe care le auziți, ci a ”unei voci interioare”. Acesta monitorizează, de asemenea, mișcarea și activitatea continuă, ceea ce înseamnă că nu există nicio modalitate de a reveni la somn după alarma ”sună”. Robotul ar putea să vă reamintească și zilele de naștere și medicația pe care trebuie să o luați, în plus față de termenele limită, programele zilnice și planurile de călătorie. Vă aflați în întârziere? Nici o problemă – robotul dumneavoastră va putea informa și participanții la următoarea întâlnire.

Dezvoltatorii și managerii imobiliari cunoscut faptul că unele platforme de asistență la domiciliu pot deja să comunice cu sistemele de securitate încorporate și pot colecta date despre rezidenți – inclusiv detalii precum orarul de sosire a livrărilor de alimente ale unui ocupant și conținutul frigiderului său. Pe măsură ce accentul pe asistența la domiciliu și integrare crește, clienții și contractorii care construiesc casele viitorului ar putea fi nevoiți să își revizuiască planurile actuale de infrastructură informatică (IT) pentru a se asigura că sunt gata pentru ce le rezervă ziua de mâine.

Veți fi mai în siguranță și vă veți deplasa mai rapid

Atât în ​​sfera personală, cât și în cea profesională, persoanele se pot aștepta să economisească timp și bani cu infrastructură urbană inteligentă. Mai mult, securitatea și bunăstarea globală se vor îmbunătăți odată cu avansul tehnologiei – în special prin intermediul sistemelor axate pe mobilitate.

Părinții, pe de-o parte, pot găsi în viitor o abordare extrem de nouă a școlarizării. Caracterul fictiv al lui Sear descrie în raportul său: ”Dacă m-ați fi întrebat acum 10 ani dacă mi-aș duce copiii la un autobuz școlar fără șofer, aș fi râs. Acum, după doi ani, nu am văzut un accident de autobuz școlar. Autobuzul este monitorizat prin intermediul senzorilor de la bord și al camerelor video. Copii sunt sancționați în cazul în care au un comportament lipsit de respect. Sistemul a funcționat efectiv.”

Puterea mobilității va crește, de asemenea, pe măsură ce rata de implementare a orașelor inteligente va fi tot mai ridicată, iar vehiculele electrice sau serviciile de ride-sharing devin mai frecvente. În raportul său pentru Frost & Sullivan, caracterul lui Sear se mira că trăiește „într-un timp [în care] nu trebuie să dețin un mijloc de transport”. Între timp, zonele tradiționale de depozitare a autovehiculelor, cum ar fi garajele auto, ar putea fi închiriate ca noduri logistice – personajul lui Sear spune că fostul garaj de la casa părinților săi este utilizat ca spațiu de reîncărcare a dronelor.

”Orașele noastre au devenit și mai aglomerate, în ciuda previziunilor că mașinile fără șofer ar rezolva problemele noastre de trafic”, se mai arată în raport. ”Realitatea este că traficul la nivelul solului este îngrozitor și a fost doar o chestiune de timp înainte ca soluțiile de mobilitate să ajungă la un nivel complet nou pentru a contracara aceste coșmaruri din trafic. Pe măsură ce orașele au continuat să subestimeze foarte mult creșterea populației, numărul de persoane care aleg să treacă la ride-sharing sau la vehicule electrice a crescut exponențial.”

Vă veți bucura mai mult de slujbă

Nu numai că tranzitul dumneavoastră către birou va fi mai fluid și mai liber de trafic, timpul dumneavoastră de lucru va fi, de asemenea, mai productiv și mai plăcut, explică raportul lui Sear. În primul rând, puteți efectua apeluri de videoconferință sau puteți consulta materiale prin intermediul sistemelor de realitate virtuală (VR) din mașină. Acest lucru va fi ajutat și de condensarea platformelor software, compania dumneavoastră alăturându-se, cel mai probabil, industriei corporative în direcția unor sisteme și fluxuri de lucru mai fluide.

”Ultimii 10 ani au înregistrat o consolidare rapidă a companiilor cheie care colaborează pe două ecosisteme concurente care au integrat tehnologia de la început până la sfârșit, de dimineață până seara”, explică personajul lui Sear. ”Acestea acoperă întregul spectru, de la tehnologii pentru domiciliu, până la inteligența artificială (AI) și la dispozitivele pe care le folosesc peste tot, precum și în mediul meu de birou”.

”Atunci când ajung la birou, întreaga echipă este conștientă că am sosit pentru că [robotul meu PC2030] comunică în timp real cu aceasta prin intermediul companionilor lor digitali personalizați. Recent am închiriat spații de birouri în noua noastră clădire de ultimă oră și, pentru un geek ca mine, este un loc incredibil de lucru. Întregul birou este înconjurat de obiecte inteligente – de la coșuri de gunoi inteligente care comunică atunci când trebuie să fie golite, la stațiile inteligente de încărcare plasate strategic în întreg spațiul de lucru”.

„Aceste stații de încărcare sunt wireless, deci dacă sunt în perimetrul biroului, orice dispozitiv pe care-l transport este încărcat automat. Încărcarea ambientală este uimitoare!”

Angajații vor fi mai sănătoși

În orașele inteligente ale viitorului, unele funcții tradiționale ale resurselor umane (HR) pot fi automatizate – economisind cantități semnificative de costuri pentru industria construcțiilor – în timp ce profesioniștii în domeniul resurselor umane devin „șefi de sănătate” (CHO – chief health officers) în viitorul orașelor inteligente.

”Acești CHO există deoarece majoritatea companiilor s-au confruntat cu creșteri semnificative ale costurilor de asistență medicală, fiind pus un accent special pe sănătatea și bunăstarea angajaților”, explică personajul lui Sear.

CHO vor analiza măsurătorile esențiale ale sănătății angajaților lor, cum ar fi date privind tensiune arterială – monitorizate prin intermediul dispozitivelor ambientale – și vor sugera măsuri preventive sau recuperative, în funcție de ce este necesar. După cum explică Sear în raportul său, acest lucru va conduce companiile către planuri mai sănătoase de asigurare a sănătății și de asigurare pentru angajatori, reducând totodată creanțele și asigurările premium pentru angajați – pe parcursul creării unui mediu de lucru holistic, axat pe sănătatea muncii.

Locuri de muncă eliminate și înlocuite

Unul dintre sectoarele care simte deja impactul automatizării este cel al fabricării, care joacă un rol major în industria construcțiilor. Modernizarea fabricilor și a uzinelor de producție prin implementarea AI poate duce la recalificarea forței de muncă existente. De exemplu, muncitorii care lucrau în trecut pe linia de producție de piese, explică Sear, vor trebui acum să învețe despre întreținerea mașinilor, programarea și aderarea la standardele de calitate.

Atât la nivel global, cât și în CCG, cei mai mari jucători din sectorul de producție par să se pregătească pentru acest viitor, iar automatizarea este deja o componentă critică activității zilnice șa locul. Este puțin probabil ca roboții să înlocuiască vreodată o persoană la locul de muncă, dar oamenii trebuie, de asemenea, să fie liberi să lucreze cu ajutorul – nu în ciuda – automatizării.

„S-a înregistrat o creștere netă a locurilor de muncă, astfel încât automatizarea a contribuit, de fapt, la creșterea nivelului general al calificărilor”, se mai arată în raportul lui Sear.

Realitatea Virtuală (VR) va fi, de asemenea, un factor important în această evoluție. De exemplu, un utilizator de mașinării dotat cu un set VR echipat cu senzori va putea să-și monitorizeze funcțiile corpului – cum ar fi stresul sau epuizarea – în timp real. Pentru angajați, aceasta înseamnă o îmbunătățire a siguranței, iar pentru companii se traduce printr-un risc redus a creșterii ratelor de asigurare.

”Am văzut multe cazuri în care acest nivel de monitorizare a ajutat la identificarea problemelor de sănătate, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale și diabetul zaharat”, adaugă personajul lui Sear.

Strategia de vânzări se va schimba

Broșurile, fișierele și documentele tipărite pot fi în curând înlocuite cu materiale de vânzări distribuite prin intermediul tehnologiilor VR, susține Sear în raportul său. ”Tot ce facem este să oferim o pereche ochelari VR clientului și să îi punem să privească și să se plimbe prin fabrică”, explică personajul fictiv al lui Sear.

”În timp real, clientul poate vedea cum spațiul optimizat se trezește la viață, va vedea noile echipamente avansate conectate, precum și creșterea sau scăderea activității umane cu câștiguri de eficiență și statistici privind siguranța. Preferăm utilizarea sistemului augmentat, deoarece le dă operatorilor de fabrică o senzație de spațiu mai personală, față de cea a oferită prin intermediul VR. Experiența generală este mult îmbunătățită.”

Desigur, confortul acestor sisteme va necesita o muncă destul grea – în acest caz, creșterea conectivității 4G și 5G. După cum explică personajul lui Sear, un sistem de vânzări bazat pe VR, utilizat la nivel global, cum ar fi cel descris mai sus, ar necesita ”actualizări masive ale infrastructurii de comunicații”. Cu toate acestea, cazul de afaceri pentru astfel de investiții este susținut și de competitivitatea pentru viteză, iar companiile ar putea, în viitorul oraș inteligent, chiar să încerce implementarea rețelelor 6G pentru a-și opera orașele.

Cu toate că raportul este unul care prezintă situații fictive, iar anumite tehnologii enumerate se află doar în fazele incipiente ale dezvoltării, tehnologiile și conceptele care vor clădi orașele viitorului deja încep să câștige tot mai mulți adepți, în marea majoritate a industriilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here