Tehnologia fluxului de răcire variabil (VRF) a devenit o opţiune populară în ultimii ani, în ceea ce privește facilitățile instituţionale şi comerciale. Pentru managerii de facility şi inginerie implicați în procesul decizional, tehnologia poate fi o provocare.Prin înțelegerea tehnologiei și a problemelor pe care le prezintă aceasta, legate de proiectare, construcție, pornire, întreținere și funcționare, managerii pot asigura investițiile în tehnologia VRF.
Sistemele de încălzire şi răcire ale spaţiului aerian folosesc agentul frigorific ca un burete termic care adună energie într-o singură locaţie şi o împrăștie în alta. O serie de opţiuni pot efectua acest proces. Aplicaţiile tradiţionale de răcire mecanică constau în sisteme de compresoare care utilizau tehnologia frigorifică de compresie a vaporilor cu respingere termică şi un dispozitiv terminal.
Sistemele VRF folosesc terminale multiple conectate la un aparat similar cu un compresor. Sistemele de încălzire şi răcire mari, centrale, sunt economice la scară, dar pot limita flexibilitatea şi devin relativ costisitoare atunci când sunt alăturate unor clădiri mai mici, cu sarcini de răcire și încălzire diferite sau cu ciclu rapid.
Sistemele cu aranjamente clasice au un evaporator, o unitate de condensare şi o pereche de ţevi pentru vapori frigorifici şi lichide. Sistemele tradiţionale suferă de limitări în lungimea conductelor şi scăderea presiunii, poziţiile relative ale unităţilor de interior şi exterior, precum şi de reţinere la aplicarea unei unităţi terminale. Funcţionarea atât în încălzire şi răcire este limitată la intervale de condiţii şi prezintă provocări de performanţă atunci când aerul intră în bobină în aer liber scade sub 60 de grade pentru răcire şi sub 40 de grade pentru încălzire.
La începutul anilor 1980, producătorii asiatici au depăşit problemele cu aceste sisteme complexe prin adaptarea terminalelor de condiţionare multiple fără echipamente complexe de gestionare a încărcăturii la aplicaţiile rezidenţiale şi de ospitalitate. Aceste companii au introdus, de asemenea, pompe de căldură care ar putea încălzi şi se răcească simultan cu o unitate de condensare.
Dar capacităţile mai largi necesită inovaţii, cum ar fi compresoarele cu turaţie variabilă, conductele de control refrigerant şi ţevi suplimentare pentru lichide de calitate scăzută. Controalele digitale permit acum încărcarea anticipată, controalele inteligente de decongelare şi unităţile terminale cu ventilatoare care se reconfigurează pentru a limita generarea de zgomot în zonele ocupate.
