În urma unui sondaj recent realizat de Contec, Inc. prezentat în cadrul Association for Professionals in Infection Control and Epidemiology Conference (APIC), s-a constatat că majoritatea practicienilor specializați în combaterea infecțiilor nu au încredere în sistemul de spălare din cadrul spitalelor. Mai exact, aceștia se întreabă dacă spălarea periilor de curăţat şi a altor materiale textile îi scapă sau nu de riscuri.
Dintre cei intervievaţi, 72 la sută nu și-ar şterge cana sau paharul cu un prosop din spital. De fapt, 42 la sută au remarcat gunoi, resturi sau fire de păr în textilele proaspăt curăţate.
Conform studiului, lipsa de conştientizare din rândul conducerii spitalului poate contribui la acest risc. 62 la sută dintre practicienii specializați în combaterea infecțiilor, afirmă că nu au văzut conducerea spitalului asistând la procesul de spălare al rufelor de la început până la sfârșit. De asemenea, nu au văzut personalul spitalului testând eficacitatea dezinfectantelor utilizate.
Mai mult de jumătate dintre cei intervievați (54 la sută), nu sunt familiarizați cu standardele de inspectare a rufelor.
Cercetarea realizată de Contec, publicată în American Journal of Infection Control, intitulată Effectiveness and Bioburden of Microfiber Mops Used to Clean Healthcare Environmental Surfaces, dezvăluie faptul că 50 la sută dintre prosoapele spălate conțin încă bacterii vii, care depășesc standardele naționale. Imagini microscopice ale materialelor textile au fost scanate înainte și după spălare.
În microfibra spălată au fost găsite reziduri și murdărie. Mai mult, s-a dovedit că murdăria din periile spălate neutralizează dezinfectantele, iar procesele de spălare a periilor şi a şerveţelelor pot diminua calitatea, permiţând contaminarea încrucişată.
În schimb, rapoartele Contec indică faptul că produsele de curăţare de unică folosinţă oferă o curățare superioară, optimizând puterea dezinfectantului și eliminând riscul unei contaminații încrucișate.