Pentru ferestrele greu accesibile, se impune folosirea unor echipamente specializate.Corzi de acces, scări, poduri rulante dacă ne referim la echipamentele fixe aflate la exteriorul clădirii, sau echipament de acces suspendat (instalații cu nacele pentru mentenanța clădirilor).
De obicei, în astfel de cazuri sunt implicate mai multe entități organizatorice. Toate persoanele implicate în activități legate de managementul riscului din aceste organizații trebuie să se asigure că aceste activități cu caracter colectiv sunt bine coordonate și controlate, pentru a reduce la minim probabilitatea de accidentare a angajaților, respectiv altor persoane predispuse la accidente colaterale.
În funcție de rolul îndeplinit, toate părțile implicate trebuie să îndeplinească anumite sarcini:
Proprietarul clădirii sau persoana responsabiă de administrarea ei.
În multe dintre cazuri, echipamentul de acces este deținut chiar de către proprietarul clădirii. Într-un astfel de caz, tutorele clădirii trebuie să ofere personalului operativ al companiei de curățare următoarele:
- informații specifice, la fața locului, privind accesul la echipamente.
- fișa tehnică cu instrucțiunile de operare/mentenanță a echipamentului.
- copii cu certificările relevante ale echipamentelor (eg certificat/autorizție ISCIR, exemplare privind inspecția și mentenanța periodică a echipamentului și rezultate ale testărilor, documente justificatoare ale bunei funcționări ale echipamentului).
- fișă cu protocolul sau procedura de urmat în cazul situațiilor de urgență și evacuare.
O practică des utilizată de către administratorii de clădiri, este să sub-contracteze companii specializate în traininguri specifice pentru curățatul geamurilor, în detrimentul oferirii actelor enumerate mai sus.
Contractorii de servicii de curățenie:
Contractorii trebuie să se asigure că anajații lor, respectiv subcontractorii:
- sunt instruiți privind reglementărilor SSM în vigoare si sunt apți de lucru d.p.d.v medical, inclusiv lucrul la înălțime.
- au instructajul corespunzător, respectiv sunt capabili sa utilizeze echipamentul de la locul de muncă.
- au primit instrucțiuni specifice privind folosirea în siguranță a echipamentului.
- dețin dovada unei examinări (manevranți nacelă/platforme ridicatoare, eliberate de operatorul RSVTI intern) aprofundate, precum și rapoarte de mentenanță/inspecție/înregistrări de teste înainte de a începe lucrarea.
- sunt capabili să obțină lista instrucțiuni de operare/mentenanță a echipamentului de la locul de muncă.
- au citit și și-au asumat înțelegerea procedurilor în caz de urgență.
- sunt conștienți de responsabilitățile individuale și și-au dat consimțământul de a respecta acordul privind normele de protecție și securitatea muncii.
- au luat la cunoștință modul de funcționare a sistemului de înregistrare a activității operative din clădirea respectivă.
Operatorii de curățare a geamurilor:
Sunt direct responsabili de sănătatea și siguranța proprie, respectiv a terților ce pot fi afectați de activitățile prestate.
Au obligația:
- de a participa la toate trainingurile specifice locației, traininguri oferite de catre persoana desemnata sau administratorul clădirii.
- de a lua la cunoștintă, respectiv a pune întrebări cu privire la orice neclaritate în ce privește instrucțiunile de utilizare a echipamentelor puse la dispoziție de către angajator sau de administratorul clădirii.
- să folosească echipamentul de protecție conform instrucțiunilor, inclusiv a celui de prevenire a căderii accidentale ale uneltelor.
- să raporteze orice problemă/situație suspectă ce ar putea afecta funcționarea echipamentului, respectiv ce ar putea provoca incidente.
Scări și poduri rulante
Se folosesc de obicei în cazul suprafețelor vitrate mari și pot fi auto-propulsate sau operabile în mod manual, de către operatori. Proprietarii acestor tipuri de echipamente trebuie să se asigure că sunt instalate corespunzător, au inspecția și mentenanța efectuată la timp și sunt folosibile în siguranță.
Utilizatorii trebuie să poarte harnașamente de protecție întregi, cu tamburi cu corzi de absorție a șocurilor, conforme cu standardul BS EN. Toate uneltele și echipamentele trebuie să fie securizate de structura clădirii curățate, sau operatorul securizat de o coardă de protecție.
Echipament de acces pe fațadă/suspendat (SAE)
Sunt echipamente folosite la spălatul geamurilor care impun condiții speciale și trebuiesc operate numai de personal calificat și bine instruit.
Utilizatorii trebuie să se asigure:
- sarcina de lucru indicată de către producătorul echipamentului nu este NICIODATĂ depășită de greutatea operatorilor coroborată cu cea a echipamentelor de curățat.
- echipamentul nu este folosit în condiții meteo altele decât cele indicate de producător ca fiind ”sigure”.
- folosesc echipamente de protecție anti-cădere, de exemplu harnașamente de protecție complete cu corzi de absorție a energiei. Și aceste echipamente necesită încadrarea în standarde specifice.
- toate uneltele și echipamentele luate în nacelă sunt securizate (de exemplu, prin corzi corespunzătoare).
Acces pe coardă/ Alpinismul utilitar
Avantajul folosirii corzilor de acces constă în principal în viteza cu care operatorii au acces în diferite puncte dificil de atins,iar apoi au posibilitatea de a-și realiza munca, cu un impact minim asupra celorlalte operații.
Asociația Industrială Comercială de Acces pe frânghie (IRATA-Industrial Rope Access Trade Association) are un proces cu evoluție continuă în ce privește procedurile obligatorii impuse utilizatorilor, aceste proceduri urmând a fi monitorizate ulterior, pentru a se asigura siguranța în muncă.
Informații suplimentare sunt disponibile pe IRATA International .