Acasă Energy Compania JLL își asumă să reducă emisiile de carbon cu aproape 70%

Compania JLL își asumă să reducă emisiile de carbon cu aproape 70%

0
3134

Pentru a marca Ziua Pământului (22 aprilie 2020), compania JLL a anunțat aprobarea obiectivelor sale bazate pe studiile 1 and 2 carbon emissions, care se aliniază la ambiția 1.5C a Acordului de la Paris.

Targetul angajează JLL să reducă emisiile de carbon din Domeniul 1 și 2 cu 68% până în 2034, începând cu anul de bază 2018. Obiectivul acoperă emisiile provenite de la peste 400 de birouri din peste 40 de țări ocupate de JLL la nivel mondial și de la flota de echipamente a gigantului, inclusiv mașinile companiei. JLL s-a angajat, de asemenea, să reducă emisiile din Domeniul 3 de la proprietățile pe care le administrează în numele clienților cu 53% pe metru pătrat în aceeași perioadă.

Obiectivul va fi realizat prin patru acțiuni principale în cadrul Domeniului 1 și al Domeniului 2:

• Implementarea spațiilor de birou cu eficiență ridicată și îmbunătățirea eficienței energetice în portofoliul de birouri deja existent al JLL
• Reducerea emisiilor din flotele de autoturisme prin trecerea la vehicule electrice, cu emisii reduse și cu combustibil alternativ
• Utilizarea energiei regenerabile în portofoliul de birouri al JLL
• În cazul în care energia regenerabilă nu este disponibilă, se axează pe achiziționarea de certificate de energie regenerabilă

De asemenea, JLL susține că va atinge obiectivele STB de reducere a emisiilor din Domeniul 3 printr-un parteneriat cu cei mai mari 50 de clienți ai săi, concentrându-se pe programe de eficiență energetică și reducerea emisiilor.

Prin Building a Better Tomorrow, programul global de sustenabilitate al JLL, compania a atins sau este pe cale să atingă toate obiectivele de sustenabilitate existente în cei patru piloni ai programului: clienți, oameni, locuri de muncă și comunități.

În 2019, profesioniștii JLL din domeniul sustenabilității au lucrat cu peste 90% dintre cei mai mari 50 de clienți ai companiei, pentru a conduce îmbunătățiri ale sustenabilității în portofoliile lor.

Anul trecut, JLL a fost prima companie din lume care a obținut standardul de dublu platină pentru biroul său din Shanghai, din complexul HKRI Taikoo Hui. Aceasta a fost urmat de biroul JLL din Hong Kong de la One Taikoo Place, care a primit cel mai mare punctaj pentru oraș în ceea ce privește designul energetic și de mediu.

JLL continuă să ofere le angajaților locuri de muncă sănătoase și sustenabile, fiind recunoscută la nivel mondial drept un angajator de top pentru diversitate, în special în ceea ce privește prezența femeilor în poziții de leadership.

Prin Building a Better Tomorrow, JLL încurajează angajații să sprijine cauzele care contează cel mai mult pentru ei, ghidați de United Nations Sustainable Development Goals. În Marea Britanie, JLL a sprijinit 1.200 de persoane fără adăpost oferindu-le spații de locuit. Printr-un parteneriat cu Feeding America, JLL este pe cale să ofere un milion de mese celor care au nevoie în Statele Unite. În India, angajații JLL oferă training femeilor cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani și le dau oportunitatea adolescenților din comunitățile rurale să aibă acces la competențe profesionale. Până la sfârșitul anului 2020, angajații JLL sunt pe cale să atingă un nivel record de 15.000 de zile de voluntariat.

NICIUN COMENTARIU

X